Art. 255 Noul Cod Penal Distrugerea din culpă Distrugerea şi tulburarea de posesie (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine (2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani. Art. 255. Distrugerea din culpa (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare, din culpa, a unui bun, chiar daca acesta apartine faptuitorului, in cazul in care fapta este savarsita prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc si daca este de natura sa puna in pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda. Distrugerea din culpă Art. 255 (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparține (2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani. (1) Dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii. Este acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in cazul neexecutarii de buna voie. Art. 255: Restituirea lucrurilor Distrugerea din culpă - Codul penal. Art. 255. Distrugerea din culpă. (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură yyuW9v.

art 255 cod penal